Transilvania sau Ardeal, Siebenbürgern în limba germană, Erdely în limba maghiară
Pe cât sunt de numeroase denumirile aşezării din interiorul arcului cartpatic, pe atât sunt de feluriţi şi locuitorii săi, în privinţa limbii vorbite şi a culturii.
Partea sud-estică a arcului carpatic a fost mereu zonă de tranzit şi motivul multor conflicte între marile puteri, marcând timp îndelungat graniţa între Orient şi Occident.
Numele "Siebenbürgern" face referire la cele 7 cetăţi construite de saşii aduşi în tară din dorinţa aprigă a regelui maghiar de a-şi consolida graniţele.Cele 7 cetăţi sunt: Bistriţa (Bistritz), Braşov ( Kronstadt), Rupea (Reps), Mediaş (Mediasch), Sebeş (Mühlbach), Sibiu (Hermannstadt) şi Sighişoara (Schäßburg)
Criţ a aparţinut în perioada medievală, alături de alte nouă comunităţi săseşti din Transilvania, Abaţiei Cârţa. Mănăstirea Cârţa este o fostă abţie cisterciană din Transilvania. Mănăstirea a fost fondată în anul 1202, mănăstire filială cu Mănăstirea Igriş. Abaţia Cârţa a primit la început un aşezământ pe malul stâng al Oltului - aşa numitul terram exemtam de Blaccis şi a primit sprijinul mai multor sate din împrejurimi. Mai mult decât atât, abaţia s-a implicat foarte activ în colonizarea spaţiului nelocuit între Scaunul Sighişoara şi Scaunul Rupea. Cu sprijinul abaţiei s-au consolidat şi satele Criţ (Deutschkreuz), Carţa (Kerz), Cloaşterf (Klosdorf) şi Meşendorf (Meschendorf). În acest mod mănăstirile s-au implicat în colonizarea pământului regesc, acţiune tipică ordinului de a se implica în dezvoltarea zonelor puţin exploatate. Coloniştii aduşi pentru această sarcină proveneau, pe lângă cei din spaţiul german (a se vedea sasii din Transilvania) probabil din Flandra şi unii chiar şi din nord- estul Franţei.
Un alt cadou care a dus la îmbogăţirea mănăstirii a fost primirea localităţilor Feldioara (Marienburg), Prejmer (Tartlau), Harman (Honigberg), Sînpetru (Petersberg) din Ţara Bârsei (Burzenland) în perioada 1240 de către Regele Bela al-IV-lea după retragerea ordinulul german.
Criţ/Deutschkreuz se află lângă oraşul Rupea (Reps) în judeţul Braşov între cele două centre turistice şi industriale Sighişoara (Schäßburg) şi Braşov (Kronstadt).
Saşii din Transilvania au fost majoritari timp de mai multe decenii. În anul 1977, 409 de locuitori din 729 au fost germani.
Extras din prima lege şcolara rurală din Transilvania * formulată în 1593 în Criţ (Deutschkreuz).
Acest document este unul dintre cele mai valoroase din istorie!
Se vede o pagină din cea mai veche lege de şcolarizare rurală din Transilvania, care a fost scrisă şi întocmită în Criţ/ Deutschkreuz.
Legea şcolarizării rurale din Criţ / Deutschkreuz
Legea şcolarizării rurale din Criţ din 1593 scrisă de preotul Laurentio Kusch, iar apoi adaptată de preotul Johannes Noser, este cea mai veche lege săsească de şcolarizare rurală şi a fost valabilă "până târziu în secolul al-18-lea" (Friedrich Teutsch) în Criţ/ Deutschkreuz şi apoi preluată şi de comunităţile învecinate din Cloaşterf. După ce aproape toate şcolile germane din Transilvania au fost evanghelice, nu ne miră faptul că preoţii vremii din Criţ/Deutschkreuz doreau să-i educe pe copii de mici în spirit creştin. Astfel, deja în anul 1427 preotul vremii, Dominus Nicolaus a decis să construiască o şcoală în Criţ/Deutschkreuz.
În anul 1500 la această şcoală preda deja directorul ei, iar în 1532 s-a alăturat şi un învăţător. Astfel, nu este de mirare că în 1593 a fost nevoie de o lege de şcolarizare care să reglementeze viaţa de la şcoală, viaţa publică şi cea privată. Legea şcolarizării din Criţ - Deutschkreuz a intrat acum 413 ani în istoria saşilor din Transilvania. Este pe departe cea mai interesantă lege a şcolarizării rurale şi arată cât de important era studiul filologiei, interesul pentru limbile vechi, conţinutul transmis de acestea şi influenţele pe care le-au avut asupra şcolii rurale. Se poate dovedi că "absolvenţii" şcolii rurale au urmat direct studii universitare. În data de 21 octombrie 2006 această lege a fost prezentată pentru prima dată publicului în Herzogenauerach. Cartea "Deutschkreuzer Schulrecht" nu trebuie să lipsească din nicio bibliotecă. Johann Imrich, presedinte HOG Criţ -Deutsch-Kreuz .
Casele au fost restaurate cu grijă, cercetând istoria şi obiceiurile saşilor care le-au construit si locuit, pentru a le păstra charm-ul şi caracterul autentic. Casele de oaspeţi formează o gospodărie, aşa cum probabil ar fi putut funcţiona ea în cadrul satului săsesc. Interioarele sunt decorate în stil tărănesc - săsesc cu mobilă veche restaurată, în stilul zonei Ţării Ovăzului / Haferland, cum e denumită. Textile şi broderii vechi, cusături şi covoare ţesute manual, completează şi aduc acel aer primitor de odinioară, simplu şi fermecător.
Pentru a asigura comfortul oaspeţilor noştri şi pe timp de iarnă, am păstrat sau am construit sobe de teracotă încălzite cu lemn. Seara, focul de lemne trosnind în sobă oferă o experienţă de neuitat.
Casa "Mare" de oaspeţi poate primi vizitatori în 6 camere, cu două sau trei paturi, cu baie privata.
Pentru familii sunt disponibile trei case, prima cu trei camere double si o baie comuna, a doua cu doua camere double si o baie comuna, si a treia cu o camera triple, baie privata si chicineta.
Într-un ambient rustical meniul este pregătit după reţete transilvănene originale sau interpretate, oferit ca table d'hôte.
Pentru preparatele oferite, alimentele provin de la producători locali pe care astfel îi încurajăm ştiind că ei oferă produse ecologice.
Meniul servit este acompaniat de vin produs în gospodăria proprie sau vinuri din zona Transilvaniei şi nelipsita Palincă.
Între case, şura restaurată este locul ideal pentru socializare şi poveşti, într-o atmosferă de pace şi linişte. Aici am adunat obiecte vechi, mai de mult folosite în gospodărie. Un vechi cuptor de pâine a fost şi el reparat.
În curte, sub şopron, teascul a fost restaurat şi stârneşte admiraţia şi curiozitatea vizitatorilor.
Odată, locuitorii acestei gospodării aveau mult de lucru pe lângă el şi se bucurau apoi de mustul dulce de struguri. Dealurile din jurul satului erau pline de viţă de vie plantată pe terase care se mai observă şi azi. Oamenii harnici au făcut ca acest spaţiu să prospere şi să asigure protecţie timp de sute de ani.
Criţ este locul ideal de unde poţi începe descoperirea satelor săseşi cu biserici fortificate, precum Viscri, Meşendorf, Roadeş şi Cloaşterf.
Biserica fortificată din Viscri face parte din patrimoniul mondial UNESCO şi datează încă din anul 1100 fiind construită de saşii din Transilvania în timpul dominaţiei maghiare. Biserica a fost fortificată în secolul al XV-lea, devenind astfel o bisercă fortificată cu turnuri, bastioane şi două ziduri de apărare.
După ce părăseşti Viscri, la doar 1 oră de mers cu maşina, ajungi la Braşov, oraş cu arhitectură germanică, având ca atracţie principală Biserica Neagră care este unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură gotică din România. Numele îl poartă după marele incendiu din 1689.
În direcţia opusă se află Saschiz care impresionează prin fortificaţia bisericii adaptată la un lăcaş de cult. Fortificaţia datează din secolul al XV-lea şi a devenit principalul loc de refugiu al sătenilor. Turnul cu Ceas din Saschiz este construit după modelul celui din Sighişoara.
Sighişoara, oraş medieval cu centrul istoric inclus în patrimoniul mondial UNESCO are singura cetate locuită din întreaga Europă şi se află pe primele locuri în lista obiectivelor turistice din România. Centrul istoric cu 9 dintre cele 14 turnuri rămase, este cochet, cu străduţe înguste, case colorate şi oameni primitori. Simbolul oarşului, Turnul cu Ceas, este astăzi muzeu de istorie şi oferă o panoramă impresionantă asupra întregului oraş. Tot în centrul istoric se află şi unul dintre cele mai bune licee cu predare în limba germană din întreaga ţară, lângă faimoasa Bisercă din Deal.
Continuând drumul ne putem îndrepta către Mălăncrav unde descoperim o altă biserică fortificată cu picturi vechi de sute de ani şi care încă şi astăzi este admirată. Sucul de mere care provine din livezile din sat a devenit faimos în toată ţara.
Parăsind satul pitoresc ne putem îndrepta către Sibiu, care este unul dintre principalele centre ale coloniştilor saşi stabiliţi în zonă. Piaţete cochete cu muzee faimoase, precum Muzeul Brukenthal, ziduri şi turnuri de apărare încă existente sunt doar câteva dintre obiectivele turistice ale Sibiului.
Image © Copyright - Cristina Feather
În afară de relaxare în curtea noastră unde predomină o atmosferă de pace şi linişte care invită la lectură se pot organiza: